Cei care decid sa renunte la consumul de carne (din motive etice, religioase sau de sanatate) se incadreaza in doua categorii principale: vegani sau vegetarieni. Cresterea in popularitate din ultimii ani a acestor stiluri de viata a determinat cresterea ofertelor de meniuri si game de produse de acest tip in restaurante si supermarketuri. Astfel, consumul de lactate si de carne a scazut in ultimele doua decade. Un alt motiv important pentru renuntarea la carne ar fi modul in care sunt tratate animalele si impactul cresterii animalelor asupra mediului.

In acest articol vom detalia asemanarile si diferentele intre veganism si vegetarianism, precum si riscurile si beneficiile date de aceste stiluri de viata.

Ce inseamna a fi vegan sau vegetarian ?

A fi vegan inseamna a exclude toate produsele de origine animala: carnea, ouale si lactatele, dar si orice produs care contine ingrediente din surse animale, precum mierea sau gelatina (folosita in productia inghetatei, bomboanelor, torturilor, chiar si a vinurilor, precum si in unele produse cosmetice ca sapunuri, masti de fata sau sampon). In privinta vestimentatiei, veganii exclud si produsele din piele, blana, lana sau chiar matase, iar cei mai stricti vegani evita chiar si pernele umplute cu pene.

A fi vegetarian presupune excluderea in principal a carnii (inclusiv pestele), dar mentinerea in alimentatie a lactatelor si oualor. Vegetarianismul este mai putin prohibitiv decat veganismul, si exista mai multe subtipuri ale dietei vegetariene: lacto-vegetarienii (acestia nu consuma carne, dar consuma lactate), lacto-ovo-vegetarienii (care consuma si oua pe langa lactate), ovo-vegetarienii (care includ doar oua in dieta) si pesco-vegetarienii (care mananca peste).

Beneficii

Adoptarea acestui stil de viata (fie vegan, fie vegetarian) nu presupune neaparat un avantaj din punct de vedere al sanatatii, intrucat definitia nu exclude eliminarea zaharului sau a alimentelor procesate din dieta. Totusi, majoritatea celor care hotarasc sa aleaga o dieta bazata pe produse vegetale din motive de sanatate se informeaza in privinta efectelor nocive date de consumul in exces al acestor categorii de alimente si isi organizeaza dieta astfel incat sa aduca multiple beneficii, astfel:

  • Scadere in greutate (mai accentuata la vegani)
  • Risc mai mic de a dezvolta guta sau boli cardiovasculare, inclusiv hipertensiunea arteriala, prin excluderea grasimilor din produsele de origine animala
  • Risc mai mic de a dezvolta diabet zaharat, datorat printre altele faptului ca meniul vegan sau vegetarian contine mai putine calorii si este mai bogat in fibre si macronutrienti.
  • Risc mai mic de a dezvolta anumite tipuri de cancere: in 2015, OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) a incadrat carnea rosie in grupa a 2-a de carcinogeni, iar sunca sau produsele procesate precum unele mezeluri in grupa 1, laolalta cu tutunul.
  • Risc mai mic de a dezvolta boala Alzheimer sau dementa, in special la cei care adopta o dieta de tip mediteraneean.

Riscuri

Trecerea la veganism sau vegetarianism poate prezenta anumite provocari, si daca nu este instituita corect, poate aduce si riscuri, precum:

  • Riscul de fracturi (mai ales de sold), datorat alimentatiei mai sarace in proteine si calciu.
  • Riscul de deficienta a vitaminei B12 (care se gaseste doar in carne, lactate si oua)
  • Riscul de alte deficite (de fier, zinc sau vitamina D)

Daca v-ati hotarat sa adoptati acest stil de viata, va recomandam sa apelati la ajutorul unui nutritionist pentru a maximiza avantajele acestuia si pentru a nu va pune sanatatea in pericol.

Imagine: https://unsplash.com/

  1. Domnule doctor, imi puteti da va rog frumos un sfat?
    Considerati ca dupa un antrenament de alergare de 30-40 minute, facut seara dupa ora 20, este indicat sa mai mancam?
    Stiu ca in mod normal e indicat sa nu mai manacam nimic cu 2-3 ore inainte de culcare.
    Multumesc anticipat.

Lasă un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicată. *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.